M-au scos din sărite întotdeauna aşa zisele cursuri de life coaching. Nu sunt neapărat pierdere de timp, dar nu există tips and tricks şi atunci, faptul că aştepţi să obţii o viaţă mai bună în urma unui training, e amuzantă. N-am zis pierdere de timp pentru că orice lucru poate fi un punct de pornire, o sursă de inspiraţie, dar ideea că o să vină unul să te înveţe cum să-ţi creşti personal branding-ul mi se pare atât de penibilă. Adică, cum să cheltui sume incredibile ca să te autocosmetizezi până când vei reuşi să transmiţi în piaţă imaginea pe care tu vrei să o ai, chiar dacă aceasta este falsă. Groaznic.
Oamenii merg să-i asculte pe vorbitori, care le promit că, după ce pleacă de acolo, vor cunoaşte calea spre success, vor fi mai înţelepţi, mai pertinenţi, mai cumpătaţi sau mai toleranţi. Nu cred că există paşi pe care, dacă îi veţi urma, garantat veţi ajunge acolo unde vă doriţi. Ştim cu toţii că succesul înseamnă să ajungi să faci un job din pasiune, de ce am avea nevoie de un trainer pentru asta?
Şi mai e şi bullshit-ul ăla de work-life balance, altă porcărie socialistă. N-am cunoscut şi n-am auzit de oameni de succes care să nu-şi dedice cel mai mult timp carierei şi care să nu fie dependenţi de muncă, autodepăşire şi perfecţiune.
No bine, deci cu sentimental ăsta am acceptat invitaţia de a participa la un curs de două zile de life coaching. Am fost oricum entuziasmată pentru că mă duceam cu ai mei de la Kanal D şi era încă un prilej bun de râs şi socializare şi, nu în ultimul rând, pentru că urma să fie o experienţă, indiferent cum era, era o experienţă. Şi experienţele sunt printre puţinele lucruri în care merită să investeşti în viaţă.
Cu mic, cu mare ne-am dus la o întâlnire de weekend cu Matthew Snaith. Extreeem de politicos, doar e englez, şi cu un simţ al umorului incredibil, ne-a cucerit imediat. Şi în loc să ne vândă ponturi ridicole despre cum să câştigăm mai mulţi bani, despre cum să-ţi atingi scopul şi cum să-i faci pe ceilalţi să te îndrăgească, a marjat pe faptul că singurul lucru pe care-l vindem sunt sentimentele. Am avut nişte discuţii tare faine şi pertinente despre schimbarea perspectivei din care vezi lucrurile, cu nişte exemple reale care te lasă cu gura căscată, despre distorsonarea realităţii sau despre faptul că normalitatea mea poate fi cu lejeritate nebunia altuia.
Mi-a plăcut mult şi discuţia despre frică, foarte haios speech-ul, despre filozofia porcului şi despre faptul că nimic nu e mai important decât energia pe care o transmiţi, „your energy is what people pick up on in the blink of an eye”. A fost un dialog sincer şi interesant despre atitudine in general, despre cât e de important să ştii să asculţi, despre cum au găsit unii succesul şi de ce l-au pierdut alţii şi binenţeles, despre filozofia lui Mr.Miaggi, poza vorbeşte de la sine…
Aş avea multe de povestit, dar nu vreau să vă dezvălui secretele unui curs chiar special, cu adevărat reuşit, iar dacă-l prindeţi undeva pe Matthew, nu-l rataţi, omul are o energie foarte mişto, o să vă placă.
