Nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu folosesc băuturi energizante, nu pierd nopţile (pfff, sună ca un anunţ matrimonial), dar iubesc cafeaua, sunt ceea ce se cheamă în popor “o cafegioaică”. E plăcerea aia vinovată, la care, nu numai că nu vrei să renunți, dar găsești tot felul de motive să crești cantitatea ingerată zilnic. Așadar, am descoperit că e recomandată de medici, se absoarbe rapid în organism şi menţine producţia de dopamină la un nivel normal, iar cofeina este un excitant natural care stimuleză activitatea cerebrală… atunci, bine!
Am citit undeva că, în Yemen, la o dată necunoscută, un păstor a văzut cum caprele lui erau cuprinse de o agitaţie ciudată, imediat după ce mâncau nişte boabe care creşteau pe crengile unui arbust cu frunze groase. Nedumerit, s-a dus la imam, acesta studiază planta , fierbe boabele şi constată şi el că fiertura îi provoacă o stare de neobişnuită excitaţie. Inventiv, îi vine ideea să utilizeze această descoperire ca medicament, pentru a-i împiedica pe călugări să pice de somn în timpul rugăciunilor nocturne. Iar succesul a fost fulgerător. De la păstor până în ziua de azi, s-a ajuns la o concluzie, că sunt trei feluri de cafea: Arabica, Robusta şi Liberica. Arabica are un gust superior, are mai puţină cofeină, e mult mai aromată şi parcă mai complexă decat Robusta, de altfel, amestecurile de cea mai bună calitate sunt făcute 100% din cafele arabice.
Am încercat toate tipurile de cafea şi toate combinaţiile posibile. Cea mai proastă e the regular American coffee, slabă, luuungă, fără savoare parcă. Sau cred că nu-i mai simţi aroma la cât de diluată o fac. Îmi place conceptul Starbucks, dar le dispreţuiesc cafeaua.
O experienţă interesantă a fost cafeaua turcească, foarte aromată, dulce, de un negru intens, tare ca iadul şi neagră ca morala, hi, hi… Am băut-o la Istanbul, într-o atmosferă turcească tradiţională, iar cel care ne-a servit-o, mi-a vândut secretul: este esenţial să nu te întorci cu spatele nici măcar pentru un moment când faci cafeaua turcească, necesită atenţie totală…mi s-a părut că punea suflet în modul de preparare, de-aia a fost aşa bună…
La Hotel Negresco am băut o cafea sublimă, un Café au Lait energizant, cu o spumă de lapte perfectă şi cu un băţ de scorţişoară în cană, care-i permitea aromei să intre în băutură…
Dar, de departe, cafeaua italienească mi-a îngenunchiat de mult papilele gustative. Pentru italieni, cafeaua nu este o simplă băutură care te trezeşte, e un motiv de socializare, de a se bucura de o pauză, îşi petrec toată ziua de muncă între căni de espresso şi nimeni nu-i va priva vreodată de aceste momente…
Aaa, era să uit de Kopi Luwac, cea mai rară şi mai apreciată cafea din lume, în “The Bucket List” e foarte haios prezentată. De ce Dumnezeu ai da o grămadă de bani pe o cafea făcută din excrementele unei pisici scârboase?? De cee?
Eu habar n-am ce cafea îmi place mai mult, oscilez între Segafredo, Illy, Lavazza şi Vergnano…toată vorbăria asta despre cafea mi-a făcut aşa o poftă, încât mă duc să savurez una, mă rog, două…
