Îmi place Musso, m-am decis! Scriitura lui are ceva veridic, magic, combină într-un mod fermecător romantismul pur, nu cel telenovelistic, cu suspanul trepidant şi pare că-şi cunoaşte foarte bine cititorii. L-am descoperit între zboruri anulate, aeroporturi, escale şi…fluturi în stomac, e un roman care îţi face bine…
Pe scurt, pe aeroportul Kennedy, Jonathan şi Madeline se ciocnesc din greşeală şi nu-şi dau seama decât ajunşi acasă, el la San Francisco, ea în Paris, că şi-au schimbat telefoanele. Întâlnirea iniţială -un fiasco total, garnisit cu o antipatie reciprocă, iar conversaţiile ulterioare pentru a-şi trimite unul altuia telefonul sunt presărate cu ironii, sarcasm şi reproşuri. Dialogul prin mesaje e savuros, doar un exemplu:
“Eşti floăreasă, nu-i aşa? Dacă da, ai o comandă de la unul Oleg Mordhorov: 200 de trandafiri roşii care trebuie livraţi la Teatrul Chatelet, actriţei care se dezbracă în actul al treilea. Între noi fie vorba, ma-ndoiesc că-i nevastă-sa…”
“Cu ce drept mi-ai ascultat mesajele?”
“Ca să-ţi fac un serviciu, deşteapto!”
“Văd că eşti la fel de bădăran ca-n persoană!”
sau
„Mai, eşti încă treaz la ora asta, Jonathan? Tu nu dormi niciodată? Nu cumva lipsa asta de somn e de vină pentru amestecul de iritare şi proastă dispoziţie care pare să te caracterizeze? Am trei întrebări?
1. De ce eşti încă treaz la 4 dimineaţa?
2. De ce aşa-zisul cel mai bun chef din lume serveşte astăzi biftec cu cartofi prăjiţi într-un bistro de cartier?
3. O mai iubeşti pe fosta ta soţie?”
El:
1. Motivul? Două întrebări care te privesc şi care-mi tulbură somnul.
2. Am fost odată… dar asemenea unui scriitor, mi-am pierdut inspiraţia şi pasiunea necesară pentru a realiza creaţii inovatoare.
3. Du-te naibii!”
Pe parcurs descoperă că au ceva în comun, mai bine zis, pe cineva, iar acel cineva le va aduce liniştea sufletească de care au nevoie. “Chemarea Îngerului” nu e doar o poveste frumoasă de dragoste combinată cu un thriller captivant, e o carte bună, bine scrisă şi mai ales…specială.
Speciale mi s-au părut şi citatele de la începutul fiecărui capitol, mi-a plăcut unul în mod special, John Irving: “E cumplit să vrei să protejezi pe cineva şi să nu fii în stare s-o faci, observă Îngerul. Nu poţi proteja oamenii micuţule, tot ce poţi face e să-i iubeşti”…
