Nimic nu-mi stârneşte mai mult curiozitatea decât relaţiile dintre oameni şi modalităţiile prin care aceştia ajung să se îndepărteze, să se vindece sau să-şi stabilizeze cuplul după tot felul de evenimente mai mult sau mai puţin traumatice. Mai mult decât atât, mă fascinează modul în care se lasă umiliţi, zic ei, pentru că iubesc. Mda, ştiu, în război şi in iubire totul e permis, pfff…şi totuşi, de ce naiba să te laşi călcat în picioare, când demnitatea e singurul lucru care te salvează pe lumea asta? De ce să te laşi îngenuncheat în faţa unor sentimente care ar trebui să ne înbuneze, nu să ne facă să ne simţim mai mici, mai slabi, mai neinstruiţi, mai superficiali, inferiori.
No bine, nu ma fascinează, mă enervează teribil când oamenii din jurul meu, pentru care am un oarecare respect din punct de vedere profesional, uman şi comportamental, se lasă umiliţi pentru iubire. Ca şi cum iubirea asta n-ar trebui sa scoată ce avem mai bun din noi, ci din contră! Şi nu Oana, faptul că te-ai lăsat umilită, nu te face mai puternică… na, că am fost laşă şi nu ţi-am zis că baţi campii.
Îmi zicea cineva drag să ies din bula mea frumoasă de care mă înconjor şi să văd adevărata realitate. Păi de ce? Realitatea e nasoală. Îmi place să cred că în afara bulei mele mă comport totuşi la fel ca şi în interiorul ei. Nu las capul în pământ aproape niciodată, iar când o fac, îmi vine să plâng de draci.
N-am ieşit din bula mea decât pentru o piesă de teatru şi acolo am dat tot peste umilinţă. Dar o umilinţă învăluită într-un dialog savuros, iar tema e atât de populară şi de actuală, dragostea neîmpărtăşită. Un cuplu chinuit de mediocritatea profesională, dar şi de frustrări , gelozie şi frici în ceea ce priveşte relaţia. Un comic de limbaj şi de situaţie adecvat unui spectacol de cafenea, dar cu nişte replici atât de haioase şi de bine construite, încât ieri am folosit fără să-mi dau seama expresiile din piesă. Foarte simpatică! V-o recomand din suflet. „La mine sau la tine?”, cu Ioan Isaiu şi Ionela Nedelea, la Godot Cafe.
