Se spune că viaţa-i ca o piesă de teatru, nu contează cât de scurtă sau de lungă e, ci cât de bine trăită…
De-a lungul timpului am văzut multe spectacole de teatru reuşite, atât de reuşite încât mi-au mobilat frumos percepţia asupra artei actoriceşti, dar am experimentat şi orori într-ale teatrului, piese la care m-am furişat afară, oripilată fiind de ce vedeam pe scenă. Îmi amintesc de un spectacol la TNB, “Încă-i bine”, scris şi regizat de Rodica Popescu Bitănescu , cu o distribuţie de excepţie, dar care a reuşit să mă întristeze definitiv, un text banal, cu glume răsuflate, cu şabloane învechite şi replici plicticoase. Din respect faţă de actorii extrem de respectați prezenți pe scenă, am rămas până la sfârşit şi am şi aplaudat pe deasupra – lașă ce sunt-
Mai prost decât ăsta însă, a fost “Mincinosul”, în regia lui Toma Enache, la Teatrul Nottara, o jignire adusă teatrului, se bazează pe un comic de limbaj şi situaţie, ce a fost confundat cu vulgaritatea, a fost singurul spectacol unde, după 15 minute, un rând întreg a părăsit sala…
Una din cele mai bune piese pe care le-am văzut este “Cafeneaua”, cu Horaţiu Mălăiele şi Emilia Popescu, un spectacol de excepţie la sfârşitul căruia publicul a aplaudat mai bine de zece minute, meritau o sută… Mălăiele e unic, e medicament… după fiecare spectacol în care joacă ai vrea să-l iei acasă, să-l ţii bine ascuns, să fie doar al tău, să-l laşi să plece doar pentru următoarea piesă de teatru…
Partenera de teatru perfectă e prietena Roxana, ei nu-i e frică să încerce, să experimenteze, adună recenzii, îşi sună tot felul de cunoscuţi să ceară recomandări, cu ea am văzut nişte piese de teatru extrem de bune, “Egoistul”, cu Radu Beligan, “Sâmbătă, duminică, luni”, de Eduardo de Filippo, “Cinci femei de tranziţie”, “Macbeth”, “Aniversarea”, multe…
Însă “Functionarii” după A.P Cehov, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu e o comedie savuroasă, un spectacol ce trebuie bifat! Se joacă la teatrul meu favorit, Metropolis şi e o satiră la adresa veşnicei relaţii funcţionar-solicitant.
Toată acţiunea are loc într-un birou trist şi sărăcăcios, unde câţiva funcţionari nevrozaţi se dau în spectacol…da’ ce spectacol… Nu v-am spus că am şi un funcţionar preferat, în persoana lui Kuvaldin, interpretat de Cosmin Nedelcu, pe care îl ştiţi probabil de la show-urile de stand-up comedy, Micuţu’, care face un rol de excepţie.
E un spectacol minuuuuunat, vă spun!