Evenimentul ăsta e o manifestare de lifestyle tare interesantă. Pare a fi plicticoasă pentru orice femeie normală la cap, dar nu doar că nu e enervantă pentru participantele de sex feminin, ci a devenit un melanj de aventură, adrenalină, tradiții autohtone, oameni faini și un vibe special.
Țin minte că acum patru ani, când am fost pentru prima dată invitată, eram fascinată mai mult de istoria legendarului Iad Verde și de poveștile din spatele lui , decât de evenimentul propriu-zis. Vroiam să văd cu ochii mei padocurile inscripționate cu numele piloților ce au făcut istorie pe circuitul german, așa că am stat ca o toantă să citesc toate plăcuțele- Niki Lauda, Ayrton Senna, Rudolf Caracciola, Tazio Nuvolari, Jackie Stuart, Juan Manuel Fangio, iar picanteriilr din spatele acestor padocuri fac tot deliciul vizitei. Văzusem și filmul “Rush” cu câteva luni înainte, așa că, parcă retrăiam intensitatea curselor desfășurate pe Nurburgring din acea perioadă.
Faptul că mă tot întorc acolo de fiecare dată, ca o dementă, m-a transformt într-o veterană și mi-a dat dreptul să fiu cârcotașă, să fac comparații și să am așteptări mari. Cu toate astea, cel de anul acesta mi s-a părut cel mai reușit de până acum.
Sigur că festivaluri M sunt multe, dar acesta e considerat cel mai mare din lume. Organizat chiar în incinta circuitului, începe odată cu primul zumzet al bolizilor și se termină după ce cursa de 24 de ore de la Nurburgring își desemnează câștigătorul. E 2 în 1, poate de aceea e și atât de apreciat. Sunt trei zile pline și intense pentru fanii BMW, genul de experiență prezentă pe bucket list-ul multor împătimiți ai automobilelor.
Ca și participant la eveniment ai acces la niște padocuri extrem de bine amplasate în ceea ce privește vizibilitatea asupra cursei, așa că ai ocazia să savurezi efectiv manevrele înebunitoare ale șoferilor, e un amestec de adrenalină, cu plăcere și cu teama că s-ar putea întâmpla un accident chiar în fața ta, circuitul de la Nurburgring fiind considerat cel mai solicitant și mai periculos din lume.
În lounge-ul destinat celor care au bilete la Festivalul M, vineri seara vin toți piloții care urmează să se întreacă în cursa de 24H, inginerii, întreaga echipă a diviziei M, toată lumea se strânge la deschiderea oficială a festivalului. E totul condimentat cu muzică live, mâncare și băutură specific bavareză, e un întreg show prezentat în fiecare an de câte o altă persoană publică autohtonă. O atmosferă relaxată, deși se simt emoțiile echipei care pleacă la lupta anuală a doua zi. E liniștea dinaintea furtunii.
Înainte de începerea propriu-zisă a cursei auto, are loc și The M Corso, o întâlnire spectaculoasă de modele M, serii limitate și tuning, urmată de o defilare pe legendara pistă.
Sigur că parcările pline ochii dinaintea corso-ului reprezintă o delectare pentru iubitorii de cai putere, toate întorc capetele, însă cireașa de pe tort e, binențeles, propria rundă pe circuit.
Ăsta a fost motivul pentru care eu am trăit cea mai intensă experiență anul ăsta. Am fost pentru a treia oară pe Iadul Verde, dar a fost pentru prima dată când am savurat până în măduva oaselor adrenalina cursei. Este o cursă demonstrativă în general, mașinile merg în linie, lăsând distanțe egale, încât miile de spectatori de pe margine să le poată admira și să reușească să facă poze. Cu asta am fost obișnuită. Ei bine, nu și anul ăsta. Unul din motivele pentru care ne-am bucurat de fantasticul traseu a fost poate și suflul proaspăt adus de noul șef al diviziei M, Frank Van Meel, care a condus prima mașina a convoiului și automat a dat tonul vitezei cu care s-a defilat în runda inaugurală. Spre deliciul șoferilor care nu sperau la o asemenea experiență.
E pentru prima oară când am simțit pista și particularitățile ei, curbele incredibil de strânse, diferența de nivel mare între segmentele carosabilului și nebunia legendarului Inel.
După ce se dă startul cursei de 24H de la Nurburgring, organizatorii M Festival mai au un moment super special pregătit pentru participanți, o plimbare cu elicopterul chiar deasupra circuitului. Pe lângă peisajul mirific pe care îl ai în timp ce elicopterul survolează, e spectaculos să urmărești competiția de sus. Iar dacă ai noroc de un pilot cu chef de aventură, elicopterul coboară ridicol de aproape de pistă. E o senzație unică.
Întreg evenimentul gravitează în jurul mașinilor, fie că e vorba de celebra cursă, fie că e vorba de un model sau un concept nou dezvăluit de BMW și care întoarce capetele. Anul ăsta display-ul M arăta fantastic: BMW M4 GTS, M4 GTS Safety Car, BMW M3 Competition Package, BMW M2, 30 Jahre BMW M3, BMW 760Li xdrive V12 Excellence.
Dar nu e totul legat de cai putere, sunt trei zile în care, te pregătești parcă, pentru orice, în fiecare an se întâmplă câte ceva. Ediția 2016 de exemplu, a adus un accident teribil, era parcă făcut pe calculator, l-am văzut îndeaproape pe ăsta, tot așteptam să vedem că echipajul e scos în siguranță. Și a mai fost o ploaie torențială cu o grindină cât pumnul. Nu numai că s-a oprit cursa câteva ore și apoi s-au chinuit să curețe pista de bulgări, dar a fost unul dintre cele mai spectaculoase priveliști naturale pe care le-am văzut vreodată. Nu-mi vine să cred că n-am făcut poze, m-am tot lamentat că ce frumos e și n-am o fotografie cu tabloul alb.
În schimb am multe poze cu cârnați. Bratwurst, Weisswurst, Landjager, Bockwurst, Nurnberger Rostbratwurst. Pe toți îi am. Câte unul, câte doi, cu muștar, cu hrean, cu pretzel. O idioată.
