Am văzut aseară controversatul „Shame” al lui Steve McQueen. Ştiam că Michael Fassbender a luat premiul pentru cel mai bun actor la Moet British Independent Film Awards şi că a fost la fel de apreciat de BIFA şi în 2009 pentru rolul din “Hunger”, regizat tot de McQueen. N-am putut nici după ce s-a terminat şi nici acum să apreciez dacă mi-a plăcut sau nu…şi mi se întâmplă destul de rar asta, reuşesc foarte repede, după vizionarea unui film, să pun în balanţă ce mi-a plăcut şi ce nu şi să trag concluzia: e pe gustul meu ori ba…
Un lucru e cert, chiar dacă e un film despre dependenţa de sex, nu-l găsesc nici erotic, nici senzual. Nuditatea e excesivă, apelul la pornografie şi scenele de sex abundă şi sunt extrem de explicite. Nu e incitant, nu te stoarce de reacţii, îţi provoacă tristeţe, jenă, nu neapărat scărbă, cât milă… Sau poate asta e exact reacţia pe care regizorul şi-a dorit-o, la urma urmei e o peliculă despre izolare emoţională, despre dependenţă, dependenţa nu e niciodată privită cu respect, cu umor, cu înţelegere, cu simpatie…
Brandon, tip atrăgător, treizeci şi ceva de ani, cu un job respectabil şi extrem de bine plătit, cu propriul apartament în New York şi care ar putea avea tot ce şi-ar putea dori de la viaţă în situaţia dată, este dependent de sex. O dependenţă aproape de demenţă… Nu se poate dezlipi de pornografia internetului, de revistele de profil, apelează la prostituate , agaţă femei în metrou, în baruri, participă chiar şi la un gay orgy pentru o satisfacţie sexuală de moment, care-i lasă un sentiment de goliciune şi dezgust faţă de propria persoană…
Mă aşteptam să fie profund şi emoţionant, pentru că tema şi mai ales Steve McQueen puteau furniza asta, în mod total neaşteptat, nu e… în afara lui Brandon, restul personajelor sunt destul de liniare, de banale; chiar şi sora lui, o tipă labilă psihic şi sentimental, cu mari greutăţi în a se integra în societate, cu care acesta are o relaţie bolnăvicioasă, nu reuşeşte să te zdruncine, chiar şi propria sinucidere era previzibilă…
Dar din punct de vedere tehnic, e un film extreeem de bine făcut, cu accentele specifice filmului britanic, cu scene curajos de lungi, filmat impecabil, cu prim planuri care nu se grăbesc să fie tăiate, te lasă să vezi, adică să veeezi, să savurezi, să experimentezi “the real time”, nu “the movie time”, ceea ce poate fi deranjant pentru unii, pentru mine nu…
Şi ce e foarte bine subliniat în “Shame” e că cel mai mare subiect tabu în ziua de azi nu e sexul, ci singurătatea, această epidemie silenţioasă a epocii moderne, de care doar câţiva recunosc că suferă, iar McQueen a îndrăznit, într-o manieră extrem de sinceră, să înfăţişeze obsesia sexuală şi singurătatea împreună…
