Sigur că, în momentul în care nu ai așteptări mari de la ceva și apoi ele îți sunt depășite, ești impresionat. Poate ăsta a fost și cazul Shanghai, doar că n-am fost doar plăcut impresionată, ci blown away de orașul ăsta. Știam că ăia-s mici și mulți tare -peste 25 de milioane- că sunt comuniști, dar că sunt mega dezvoltați și deschiși la noutate pentru o țară tipic comunistă. Și citisem că nu vorbesc engleză. Asta a fost singura parte unde n-am fost contrazisă de realitate. Nimic nu vorbesc, dar dau din mâini simpatic. Extrem de săritori și primitori.
Pentru că Shanghai-ul a fost așa o surpriză plăcută, am postat ca apucații pe social media, așa că am primit, cred, sute de mesaje cu întrebări dacă merită să zbori 15 ore, ce recomand acolo și dacă e o experiență în sine sau doar un alt oraș aglomerat.
Așa că am promis să dau niște tips pentru cei care au chef de o aventură asiatică.
O călătorie cu MAGLEV
Maglev-ul e cel mai rapid tren din lume, merge cu 430km/h și e unul neconvențional, e ceea ce se cheamă tren cu levitație magnetică. Eu propun să-l încercați chiar de la Pudong către oraș, din mai multe motive. Aeroportul e destul de departe de Downtown, eviți întregul trafic și salvezi timp de vacanță prețios -faci 50 km în 6 minute cu Maglevul. Chiar e impresionant să-l vezi cum “zboară”.
Nu doar Maglev te ajută să nu stai aiurea în trafic, metroul lor e atât de bine pus la punct, ușor de reperat traseele sau liniile și mai ales extrem de curat. N-am crezut că poate exista pe lumea asta un metrou atât de curat și apoi am găsit explicația, curăță ăia non-stop, au niște mopuri late cu care spală efectiv trotuarele interioare. Subway-ul lor- impecabil!
The Bund
Celebra faleză a Shanghai-ului are 1.5 km și e efectiv, un muzeu viu, arhitectura de pe malurile ei e încărcată de istorie și datează din 1800. La ea s-au adăugat clădirile moderne și e un tot unitar tare reușit. Singurul lucru dezamăgitor e râul Huangpu, care e atât de murdar încât strică toată feeria. Un jeg.
Seara, ai o altă perspectivă asupra orașului, mult mai romantică. E o combinație de vânt plăcut, cu muzică de la restaurantele din jur, cu luminile cladirilor… plus că nu mai vezi culoarea râului….
La 5 minute de mers pe jos de zona cea mai populară a Bund-ului se află “Lady Bund“, un restaurant/ bar extrem de chic, care are semnătura designerului Thomas Dariel. E un fusion cu influențe din China, Japonia și Singapore. Locul ăsta chiar nu cred că-i despre mâncare neapărat, ci despre vibrația specială, așa că e suficient să vă opriți la un pahar de vin, după ce vedeți Bund-ul by night și o să te simți răsfățat de view și de atmosfera cool a locului.
Yu Garden
E o oază cu Chinese flavor în mijlocul părții vechi a orașului. A fost construită în dinastia Ming în urmă cu peste 400 de ani și mustește de arhitectură tradițională. Și nu e e doar asta, conține un parc de bambus, în care oamenii făceau yoga, sculpturi gigantice, o natură frumoasă, lacuri, pești portocalii enormi, tea houses, un templu tradițional și un bazar… bizar, un cartier extrem de colorat de unde îți poți cumpăra suveniruri sau experimenta “chinezăreala”.
City God Temple e foarte interesant de văzut și mai ales de holbat la modul în care se roagă chinezii, cumva amuzant. Și trec de la zeu la zeu, cum trecem noi de la sfânt la sfânt, iar ăia ai lor au bărbi lungi și ascuțite, fețe roșii și veșminte țipătoare. E un kitch total, dar mega fascinant. Înainte să intri în templu trebuie să aprinzi un băț parfumat de la unul din focurile sfinte din incinta templului, să lași fumul să-ți atingă fața. Se spune că te purifici înainte să pășești în zona sfântă. Fie te rogi, fie îți pui o dorință. Eu m-am îmbăiat bine în fumul ăla, că de, păcatele…
În ceea ce privește mâncarea, mă declar bolnavă. Experiența culinară e sfântă. La mine nu merge treaba cu “anturajul contează” sau “ceea ce vezi e mult mai important decât ce bagi în stomac”… o idioată. Așa că abia așteptam să mănânc Chinese la ea acasă. Și n-am fost dezamăgită deloc, ci doar surprinsă. Surprinsă că nu au sosuri la felurile principale, cum suntem noi obisnuiți cu șaișpe mii de feluri dulci, iuți, acre, în schimb totul e fiert și destul de necondimentat. Toate legumele sunt parcă prea fierte pentru gustul meu și n-au prăjelile alea minunate care fac bucătăria chinezească așa de îndrăgită și în Europa și în US. Ei le consideră alea pentru turiști.
În schimb am descoperit niște dumplings minunate, se numesc Sumai. Foaia de gălușcă e foarte subțire, ca șervețelul și sunt umplute cu creveți puțin condimentati. Am mâncat o supă miso foarte diferită față de cum o mânănc aici, dar gustoasă. Și pentru că la ei peștele uscat e foarte popular, am mâncat un fel de flat bread cu tofu gratinat și pește uscat, care deși sună înfiorător, e tare bună.
Fructele tradiționale sunt ciudate tare, am mâncat vreo trei feluri de mini mere, semi corcodușe așa, unele cu un conținut transparent pe care-l mănânci până ajungi la un sâmbure destul de mare, încă unele portocalii cu un conținut lemnos. Tare interesante. Gluma permanentă era dacă alea chiar cresc în copac sau le-au făcut nebunii în laborator.
Trebuie să recunosc că n-am avut curaj să încerc mâncarea de pe stradă, deși se zice că ăsta e farmecul Asiei, the street food. Am tot remarcat niște borcănașe albe, frumos împachetate, păreau ceva gustos și cu siguranță tradițional, până la urmă am întrebat un vânzător ce e înauntru și mi-a spus că e un iaurt fermentat “lent, foooarte lent”. Treaba asta cu foarte lent nu mi-a plăcut, mai ales că borcanele stăteau afară, nu la rece, iar afară era destul de cald perioada aia. O sclifosită.
Și am mai vazut peste tot niște frigărui care păreau foarte exotice și toate chinezoicele se opreau să-și cumpere. Neavînd ochelari, până nu mi-am bâgat nasul în oala de ulei încins a ălora, n-am știut ce sunt. Erau gheare de pui. Cică au foarte mult colagen, deci sunt bune pentru piele, păr, unghii. M-am gândit că mai bine rămân la pastilele mele cu colagen de la Walgreens.
Shanghai Tower
Se spune că Shanghai-ul are peste 6 mii de zgârie-nori. Și într-adevăr, skyline-ul orașului e fantastic. Cu excepția scârboșeniei de râu de care vă ziceam. Și mie îmi plac clădirile înalte și mă dau în vânt după tot ce are view. Că na, am crescut la Deva, în afară de cetatea orașului, nu prea aveam înălțimi.
Dar dacă mi-ar spune acum cineva că n-are timp de vizitat decât 3 ore într-o zi, cu siguranță l-aș trimite la Shanghai Tower. E incredibil! Din toate punctele de vedere! Cel mai spectaculos skyscraper pe care l-am văzut în viața mea.
Și are tot felul de superlative: al doilea cel mai înalt din lume (632m) după Burj Khalifa, cea mai înaltă grădină suspendată din lume, cel mai rapid lift din lume și multe altele. Se vede că a fost terminat la sfârșitul anului 2015, are un design atât de futurist, interiorul e mega cool, iar atenția la detalii e de-a dreptul ridicolă.
Ca să nu mai zic că ai cea mai faină panoramă a orașului de la etajul 127. Asta dacă ignori gârla împuțită.
Spectaculoase sunt și Oriental Pearl Tower și Jin Mao Tower. Jin Mao are un skydeck la etajul 88 de care te poți suspenda efectiv în exteriorul clădirii… cam greu să bați niște poze ca alea.
Personal, mi-a plăcut mult și China Art Museum, poate pentru că expozițiile de artă modernă sunt foarte bune, originale și neașteptat de cool. Nu e un must do în Shanghai, dar dacă apreciați arta modernă în general, ăsta o să vă impresioneze cu siguranță. Iar clădirea o apariție, impunătoare, cu acel aer comunist pe care-l știm cu toții, dar totuși reinterpretat.
Și aș mai recomanda o plimbare prin French Concession. A fost un cartier creat și aranjat pentru guvernul francez care administra Shanghai-ul între 1849 și 1946. E o zonă asemănotoare cu Soho-ul new yorkez, dar cu influențe chinezești. Străduțe cochete care șerpuiesc cartierul, boutique-uri ale designerilor locali, cafenele și restaurante chic. E o zonă foarte cool.
Shanghai-ul chiar ar trebui să fie pe bucket list-ul de călătorii al cuiva care vrea să investească în experiențe. E un oraș complex.
Happy Shanghai-ing!