Mi-e așa rușine! Așa rușine!!!

Weekend-ul trecut l-am botezat pe Victor Alexander. Am început să scriu imediat după eveniment, că eram răzvrătit efervescentă, dar între timp mi-am rupt mâna dreaptă și m-am ocupat de urgențe, radiografii, gipsuri și în general să învăț să fac totul cu mâna stângă. E ireal, cum ți se schimbă întreaga viața, things we take for granted…

Mă rog, ziceam de botez. Deci, m-am lipit de băiețelul ăsta de când s-a născut. La propriu! M-am dus peste maică-sa, săraca, la spital, am furat copilu’ și l-am iubit instantaneu. Are un păr blond auriu fain, e mai tot timpul serios și foarte cool…in a grouchy way. E al treilea meu fin, Alexandru are deja 10 ani, iar Andrei face 7 toamna asta. Cică sunt binecuvântată, am un loc rezervat în Rai. Sau 3.

Așa, deci apropos de Rai, al nostru e jumătate român, jumătate polonez și părinții decid să-l creștinăm la o biserică românească. Vorbim cu preotul, care vrea să cunoască nașii înainte de botez, avem un dialog…să-i spunem, constructiv. Îi recunosc că n-am fost niciodată la o biserică românească de când locuiesc aici și explic motivele, îi mai spun că sunt credincioasă, că am o relație specială și indestructibilă cu Dumnezeu, că mă rog în intimitate și că nu simt nevoia unei comunități religioase cu care să mă integrez în rugăciune duminica și nici la vreo sărbătoare. Sigur că mai întâi sunt certată din priviri pentru că nu sunt un bun enoriaș, apoi din tonul vocii și ajungem să dialogăm o oră și jumătate despre biserică. Am apreciat mult că părintele Vasile Mureșan a avut răbdarea să mă asculte, să-și explice punctul de vedere, să aducă argumente și să încerce de fapt să deschidă o ușă care era închisă de mult. Chiar foarte cool părintele.

Botezul propriu-zis foarte reușit, preotul a citit rugăciunile în engleză și în română, a fost emoționant și amuzant pe alocuri. Încă mi se pare amuzant cum, doar băieții sunt duși în altar, doar ei sunt îndreptățiți să fie mai aproape de Dumnezeu, fetițele sunt păcătoase, n-au ce căuta aproape de cele sfinte. Ne place încă povestea cu Eva, huh? Păi nu ne iubește Doamne Doamne la fel? Nu suntem toți copiii lui? De ce, amărâtele de noi, să plecăm în viață cu un dezavantaj infantil? Di ce? Mă rog, nu mă deranjează propriu-zis, sincer, înțeleg că e o abordare arhaică, la care nu se dorește să se renunțe. Ziceam și eu așa… că tot am fost în mediu bisericesc zilele astea. Chiar cred că ne trebuie o reformă în ortodoxism. De aia nici nu mai merg tinerii la biserică, că regulile astea sexiste și limbajul de lemn nu mai au nicio candoare în 2018.

A doua zi, tradiția spune că nașii împreună cu părinții duc copilul la prima lui împărtășanie. Am nimerit chiar de Ziua Crucii, biserica plină, așa că am participat efectiv la întreaga slujbă, slujbă pusă în scenă de vreo 9 preoți. Cred că exprimarea e defectuoasă, că nu-i o piesă de teatru, da’ nici departe nu-i. Pentru că nu mai fusesem de mult, chiar m-am implicat emoțional, m-am rugat, am ascultat citirea din Biblie, aș fi vrut să cânt da’ pe cuvânt dacă io înțeleg ce se cântă! E o lălăială nesfârșită despre niște personaje biblice. Nimic din ce-aș fi așteptat n-a transpirat duminica aia, nici emoție,  nici veselie, nici credință de aia mistuitoare, nici dragoste necenzurată față de al nostru Creator, ci o robotizare pe note muzicale foarte stranie.

Dar efectiv n-aș fi scris niciodată despre asta dacă nu stăteam până la finalul slujbei și nu auzeam ce-am auzit. Un preot bătrân, nu cel pe care l-am cunoscut în prealabil- a început să vorbească liber, a lăsat scripturile și tămâia. Eu, naivă, mai aveam un pic și aplaudam că nu mai aud de Raveica și Isaia. Am fost atât de încântată, emoționată așa, că se adresează oamenilor într-o manieră caldă și naturală și mă pregătisem psihic și sufletește pentru ceva fain. Orice, de fapt. Orice care să mă inspire să fiu mai bună, mai generoasă, mai umilă, mai iertătoare… o mai bună enoriașă, că doar asta înseamnă creștinism. Sau măcar să pot să plec de la biserică mai ușoară, cu un vibe bun, cu o liniște oarecare, dacă nu mai aproape de Dumnezeu.

Popa n-a zăbovit mult pe cele sufletești, ci a trecut repede la cele lumești, ne-a spus clar și concis că se apropie Referendumul și că se așteaptă ca noi toți să mergem să votăm, că vor fi secții de votare la fiecare biserică românească din Illinois. Și apoi porcăria cu familia tradițională and shit. Nu mai intru în detalii, că mi se pare hilar totul. Lăsând la o parte amprenta religioasă, e văd asta ca pe o încălcare a drepturilor omului la nivel singular.

Sau poate sunt eu orbită de realitatea din jurul meu. Dacă sunt, chiar îmi cer scuze că sunt pe câmpii.

Sigur că mi-a lăsat un gust amar discursul ăsta politic, nu asta aș fi așteptat de la “vorbirea liberă”, da’ am înțeles că e un punct de vedere oficial al bisericii, că aceasta e conservatoare  și că se cade să fie uniți și să meargă pe linia asta impusă.

Dar a continuat cu -persoanele homosexuale nu sunt binevenite în Biserica Ortodoxă-

Cum, mă?

Io am fost atât de șocată când am auzit așa ceva, că mi-a picat fața la propriu. Știți desenele alea animate în care le cade mandibula ălora? Așa am fost și eu. În Biserica Ortodoxă, în 2018, în America, nu la Sântuhalm.

Păi tu ești BISERICA! Tu ești lăcaș sfânt! Tu ar trebui să fii casă pentru toți copiii Domnului! Ăsta e un loc în care oricine e binevenit, oricine e îmbrățișat și oricine merită mângâiere. Mai ales ei! Mai ales ei, amărâții, care sunt stigmatizați de mici, care luptă toată viața cu societatea asta “tradițională”,  care nu vor decât să fie lăsați să-și trăiască viața așa cum i-a lăsat Dumnezeu. Tocmai tu îi izgonești?

Tu, popă, ai suflet să spui așa ceva? Păi tu nu ești, mă, patronul unei biserici, tu ești slujitorul Domnului! Tu îi propovăduiești cuvintele lui! Tu instigi la ură, în locul dragostei? Tu ai impresia că ei n-ar vrea să fie “convenționali” ca și tine? Crezi că e un moft de-al lor, nu? Sau o boală? Sau mai bine să se roage la Dumnezeu să se vindece, nu? Dumnezeul nostru, al tuturor, a vrut și diversitate, să știi, popă! Că el ne-a făcut pe toți și suntem toți bineveniți în casa lui! N-or forma ei familia tradițională, dar formează o familie, fie că vrei tu sau nu vrei s-o recunoști. Iar familia aia e binevenită în biserică! Sunt bineveniți în biserica mea!

Scriu rândurile astea foarte rușinată. Foarte! Sunt rușinată, șocată, îndignată și scârbită. Sigur că în România grotescă și monstruoasă a zilelor noastre, acest Referendum imbecil parcă nici nu mai vine ca o surpriză, e doar o za dintr-un lanț de penibilități naționale. Dar aici, aici unde noi avem prieteni gay, unde ei dus acum o viață normală, unde nu mai sunt de mult arătați cu degetul, judecați sau discriminați, tu îți permiți să le transmiți că nu sunt bineveniți? Popă, you suck! You’re a hater and u suck!

Îmi cer scuze întregii comunități LGBTI, în numele Bisericii Ortodoxe Române! Îmi cer iertare că Biserica noastră nu vă primește în casa ei, ea ar trebui să fie prima care să facă asta, să vă ofere dragoste, alinare, înțelegere, un cadru în care să vă rugați și mai ales a safe place. It should be your safe place… Dar exact ca în Biblie -iartă-i Doamne că nu știu ce fac-

Adică în loc să le zici oamenilor în biserică să ierte, să facă în fiecare zi un bine, oricât de mic, să ajute fără să aștepte ceva înapoi, să fie generoși pentru că generozitatea înseamnă și un pic de sfințenie, să își iubească aproapele indiferent de culoare sau de orientarea sexuală, tu instigi la ură, aversiune și ostilitate?

Foarte nasol.

M-am ridicat și am ieșit din biserică, cine știe ce-o mai fi urmat. Cristi, tatăl copilului, propunea un boicot -ne și vedeam huiduindu-l pe popă-  că i se părea absolut incredibil cum stătea toată adunarea aia umilă așa, cu capul în jos…. băăă, treziți-vă, că nu sunteți plante. Asta ne-a lipsit întotdeauna, curajul!

I-am lăsat cu răutatea, mintea îngustă și sufletul lor chircit.

Si uite așa ajungi să regreți pildele cu Raveica și Isaia.