Evenimentele vieții! Țin minte că în perioada dinaintea mutării în US, ajunsesem să am câte 3,4 pe săptămână, că trebuia, nu că țineam eu neapărat, unele la insistențele PR-ului, unele că eram prietenă cu organizatorii, unele că eram în relații foarte bune cu revista respectivă și unele în care eram oarecum implicată -fie prezentam, fie dădeam un premiu, fie era parte dintr-o colaborare- așa că trebuia să fiu acolo. Mă săturasem de ele ca de mere pădurețe. Că nu era de socializarea în sine, aia îmi plăcea, era de pregătirea bulversantă dinainte, cu ce mă îmbrac, e dress code, make-up, păr, am mai fost cu pantofii ăștia, clutch-ul ăsta l-am jerpelit de cât l-am purtat… o superficială da.
Așa că, în principiu, le-am văzut pe toate, alea faine, dar fără buget, alea nasoale cu buget, unele făcute în totalitate pe rețeta preferată românească tip barter, dar și pe alea făcute cu cap, cu gust, cu tematică și cu oameni faini. Am avut zece ani de experimentat evenimente în Romania și cinci made in USA. Deci cu greu mă mai impresionează ceva, doar le încadrez în categorii și încerc să iau ce-i mai bun de la fiecare. Mă rog, eu ca și natură umană, mă simt bine oriunde, dar când e să vorbesc despre o experiență cu adevărat deosebită, întotdeauan poveștile vin de la cele câteva evenimente la care am avut prilejul să iau parte aici.
Au trecut trei ani de la “The Party” din Monterey, California, o petrecere desfășurată într-o locație care e mult, dar mult peste casele din Monterey văzute în Big Little Lies. Pur și simplu n-am crezut că poate exista un asemenea mansion, cu ieșire la plajă, cu o bibliotecă enormă art nouveau construită pe post de perete de departajare, cu o grădină botanică proprie în spate… un vis!
Tot din categoria de “must live” a fost și cel de săptămâna trecută, din California. Diferit ca și concept, dar foarte cool.
Deși a avut la bază ideea de driving experience a noului Rolls Royce, a fost mult mai mult decât atât, a fost un eveniment de lifestyle elegant, dar fun, complet gândit și plănuit la minut, dar natural. Câteva zile care te fac să înțelegi perfect filozofia de viață și de stil a brandului. Am avut pe alocuri momente în care m-am trezit că rostesc cu voce tare “This makes me happy”.
La aeroportul din Los Angeles am avut primul date cu noul Cullinan. A venit să ne cunoaștem. A fost ca întâlnirea cu tipul ăla care e way out of your league, dar nu-ți pasă, ba din contră, îl lași să vadă că ești topită, câteodată e și asta o tactică.
Numele vine de la cel mai mare diamant descoperit vreodată, care face parte acum din bijuteriile coroanei regale. Când am urcat în ea, am înțeles de ce. Mașina e o epifanie a luxului modern, în sensul că păstrează linia clasică impecabilă a brandului, dar are înăuntru întreaga tehnologie pe care o poți cere de la un automaker în 2019. Întotdeauna mi s-a părut că un Rolls necesită și-un șofer, ăsta s-ar putea să facă excepție, e un SUV foarte mișto, ușor de condus și de manevrat chiar dacă e mare rău. Și cameleonic cumva, e în elementul lui în parcarea unui restaurant de 3 stele Michelin, dar se comportă ca the cool kid in town când îl târăști pe coclauri, cum am și făcut de altfel.
Acum, California e frumoasă că au nemernicii vreme perfectă tot timpul anului, și palmieri, și briză, și apusuri roșii și tot. Așa că, drumul până la hotel, cu soarele în ochii, cu vibrația aia faină de vacanță și testând masajul din scaune, n-a putut să fie decât cel mai bun început de relație.
Am ajuns la The Peninsula Beverly Hills și am fost conduși în cameră, unde absolut totul era personalizat, mesajul de la managerul hotelului, sculptura de ciocolată neagră învelită în foiță de aur și cel mai cool dintre toate, fețele de pernă brodate cu monogramă. Povestea lor e așa: după ce oaspetele pleacă, fața de pernă cu inițialele lui e spălată, călcată și păstrată până la următoarea vizită. Ca omul ăla să se simtă, cumva, acasă departe de casă. În cazul în care știi că nu te mai întorci, poți să-ți iei fața de pernă acasă, ca amintire de la ei. Am aflat ulterior că rata de revenire a clientului la Peninsula e de 90%.
Deși clienții fideli pot suna înainte de sosirea la hotel să-și rezerve un bungalou la piscina de la ultimul etaj, eu am preferat să mă bucur de ceaiul de la ora 5, moment zilnic în salonul principal de jos al hotelului , The Living Room, cum îi spun ei. Un spațiu superb, cu niște geamuri imense care dau în grădinile din spate, o tipă desprinsă parcă din neamul elfilor, care cânta la harpă, o selecție de ceaiuri din toate colțurile lumii și un șemineu care puncta și el întreaga atmosferă. Și pentru că și vedetele apreciază un moment ca ăsta, Megan Fox se bucura și ea de o după-amiază romantică la masa de lângă noi.
Seara, a avut loc prezentarea noului Rolls Royce, în compania unui meniu desăvârșit semnat de celebrul chef David Codney, de la Peninsula Beverly Hills. Preparatele lui tot apar în recenziile criticilor de mâncare din US, așa că n-are rost să mai bat și eu câmpii cam cât de delicioase au fost. Doar o singură mențiune, meniul începe cu o salată iceberg. În primul rând, eu cred că salata iceberg n-ar trebui să existe în nicio bucătărie și în general să nu existe, are gust de apă și e neplăcută la mestecat. Ei bine, eu așa salată gustoasă n-am avut în viața mea, simplă, cu un sos light made in Heaven, a fost un orgasm culinar!
Iar poveștile fascinante din spatele brandului de lux chiar au făcut ca evenimentul să nu fie deloc ceva constipat sau formal. Exact cum descria Gerry Spahn, PR-ul brandului conceptul: e totul legat de lifestyle, de atmosferă și de vibe-ul pe care ți-l dă mașina asta, nu neapărat despre specificațiile motorului – V12, un monstru by the way- sau că are aproape 3 tone.
Și exact asta am experimentat în următoarele 48 de ore, California prin ochiii adeptului acestui lifestyle.
Am plecat de dimineață din Los Angeles cu destinația Edna Valley, pentru prânz, degustare de vin și un tur al Tolosa Winery. Un road trip de 3 ore foarte special, pentru că scenariul din jur e foarte viu, verde și însorit, pentru că interiorul mașinii face ca totul să fie mai confortabil decât te aștepți și pentru că snack-ul mega sănătos pregătit pentru drum de către chef David se încadra perfect în peisaj. A fost ca un Spa pe roți.
Prima oprire am făcut-o la Pismo Beach, un oraș drăguț din San Luis Obispo County, cunoscut pentru singura plajă din California centrală unde mai ai voie să intri cu mașina și să te plimbi efectiv de-a lungul țărmului lung de aproape 20 km. E cunoscută ca și Clam Capital of the World, găzduiește un festival al scoicilor în fiecare an și tot felul de competiții de mâncat scoici până crăpi. Și mai e faimoasă pentru ceva. Pismo Beach e locul către care au plecat Bugs Bunny și Daffy Duck în “Ali Baba Bunny” ca să zacă la soare și să mănânce scoici. Dar pentru că circulau prin niște tuneluri subterane, ratează ieșirea și se trezesc în Arabia. De acolo a și rămas expresia “I knew I should’a taken that left at Albuquerque”, folosită și azi de americani când realizează că au luat o decizie greșită. Pănă la urmă ajung la destinația inițială și sunt de o bucurie exuberantă , “Well, here we are, Pismo Beach and all the clams we can eat”. Numai asta îmi suna în cap cât conduceam pe acolo, mă așteptam să iasă cretinii aia doi din nisip.
Una dintre cele mai cool driving experiences pe care le-am avut vreodată, nu doar datorită peisajului, a plajei late goale, a valurilor perfecte pentru surf, a sutelor de pescăruși ce zburau ca nebunii, ci și datorită SUV-ului la care îi activezi Off Road-ul și îți duci adrenalina la cotă maximă. Driftingul pe nisip e chiar ceva la care nu mă așteptam din excursia asta…
La finalul test-drive-ului era mirajul, un fel de pop-up lounge, cu otomane din piele albă, scaune pliante și umbrele. Un moment de zăcut la soare, mâncat aperitive, fumat trabucuri și băut cafea proaspăt măcinată de la o stație mobilă.
Drive Coffee e un concept foarte pupular pe Coasta de Vestde a cofeiniza oamenii, personalizând licoarea în funcție de preferințele tale sau de brandul pentru care crează un anumit sortiment, apoi se deplasează unde ești tu și ai parte de o experiență completă în ceea ce privește o simplă cafea. Pentru lansarea noului Cullinan, au creat un blend special de cafea care-ți dă o energie treptată, nu doar zvâcul ăla de început, ca mai apoi să te moleșească. Eu sunt o cafegioaică, apreciez o cafea bună, tare și aromată, mai ales când o savurezi privind oceanul de pe scaunele care ies automat din portbagajul Rolls-ului. Foarte chic schema asta. Foarte.
Am plecat cu greu de acolo, că m-a încărcat de energie întreg momentul. Ne-am îndreptat către Tolosa Winery, unde mai întâi ni s-a oferit un întreg tur al plantațiilor de viță de vie și ni s-a explicat exact de unde provine fiecare vin pe care urma să-l degustăm ulterior. Am fost atentă în special să aflu cum pregătesc Pinot Noir-ul pentru care au tot câștigat premii la competițiile de profil. Am aflat că, în primul rând, e soiul de struguri la care se tot lucrează de mai bine de 25 de ani să îl perfecteze, plus solul, plus vremea din California, plus că folosesc niște coșuri mici ca să obțină un proces foarte fin de presare pentru tipul ăsta de vin.
Și am mai condus the blue diamond un ultim km, încercând să take it all in, am mai mângâiat puțin pielea aia moale de un alb impecabil, am mai băgat niște masaj în scaune, am mai apăsat ca un copil pe butonul care scoate umbrela din portieră și am parcat Cullinan-ul la Tolosa Winery. Pentru că you don’t drink and drive, ăla a fost momentul să ne luăm la revedere.
Field To Table Events sunt cei care s-au ocupat de mâncarea care însoțea licorile bahice și tot ei au aranjată masa in the traditional ranch style al zonei. A fost foarte special, vremea aia perfectă de stat afară, felurile de mâncare care mi-au făcut papilele gustative să danseze pe muzica de pe fundal, view-ul către câmpurile de viță de vie și mai ales compania, au dat un vibe tare fain momentului.
Am fost instruită apoi asupra modului în care te bucuri de aromele din jurul tău- guști fiecare vin fără mâncare, guști mâncarea fără vin, guști primul vin, apoi mâncarea, guști următorul vin, apoi mâncarea- și așa am făcut!
Pentru că aroma este de fapt o combinație de gust, miros, textură și temperatură.
După masă, am făcut cunoștință cu Daniel Marshall și faimoasele lui trabucuri învelite în aur de 24 karate. Se pare că au devenit icons în industrie după ce Al Pacino le-a fumat în Scarface și apoi le-a cerut pentru uz personal. A urmat o serie lungă de celebrități care le apreciază și care le-au făcut și mai exclusiviste de-a lungul anilor, printre care Bill Clinton, Jerry Seinfeld, Steve Harvey, Arnold Schwarzenegger sau Jack Nicholson. Marshall povestește că cea mai mare provocare a fost să creeze un traduc enorm îmbrăcat în piele de aligator, pentru un client celebru care l-a vândut apoi cu $125.000.
DM Cigars a creat un trabuc special pentru noul SUV al celor de la Rolls-Royce, tutunul provine de la cea mai bune plantație de tutun și are note de cafe au lait, brioche, grilled cashews și acacia honey. E practic noul traduc Cullinan.
Și ca întreg evenimentul să fie fără cusur, am luat un avion privat până în Los Angeles.
Eu, puțin panicată -că mă uit la documentarul cu dezastre aviatice- și urcând scările, mi-am imaginat toate scenariile posibile: că piloții erau prea tineri, sigur sunt neexperimențați, că o să zboare prea jos, că o să zboare prea sus, că vântul e mult prea puternic pentru un avion așa mic, că o să ratăm aterizarea și multe altele.
Acum, sigur că mă simt privilegiată că am luat parte la așa o experiență faină de lifestyle, dar altceva mi se pare fascinant, faptul că sunt oameni care trăiesc viața asta zi de zi. Pentru care nu e un eveniment sau un one time deal, ci e realitatea lor. Pentru care opulența e normalitate.
Da’ lasă, sigur nu sunt fericiți!
