Din ciclul “Ţara arde şi baba se piaptănă” – căutam zilele trecute în raftul unei librării o carte pentru plajă – nu puteam alege Orhan Pamuk sau Miguel de Unamuno, ar fi fost blasfemie şi oricum n-aş fi înţeles nimic între ritmurile de bumtzi-bumtzi şi invitaţiile la porumb fiert, seminţe, pufuleţi şi mere glazurate. În mână mi-a căzut o cărţulie scrisă de o turcoaică, am deschis-o la întâmplare:
“Cemalul meu, ieri m-a cerut un bărbat. Nu m-au dat. Era un vânzător de lahmacun. A venit cu doisprezece trandafiri roşii… Mama s-a supărat. M-am lăsat de şcoală, te bucuri? Tu ce mai faci? Să se termine odată armata asta…”. Apoi răspunsul lui: “Când am să vin acolo, am să pun un om să-i bage în fund acelui vânzător de lahmacun cele douăsprezece rădăcini de trandafiri roşii”. Mda, asta-i cartea mea de plajă.
Aşa am descoperit că “De-aş avea un soţ cât o muscă”, pentru că aşa se numeste, nu este o poveste, e un şir de istorisiri fermecătoare, un şirag de vieţi pe care le visează orice femeie. Fără nicio legătură între ele, scenariile ţesute de Hatice Meryem alcătuiesc cu muuuult umor, un superb mozaic al destinelor.
Privite din perspectiva femeii, iubirile şi căsniciile sunt eliberate de tabuuri şi nu ezită să surprindă. Soţia unui pitic, a unui ţigan, a unui beţiv, a unui inutil, a unui incapabil, a unui om cu tact, soţia a doua, sunt toate diferite, dar spun o singură poveste: a eternului feminin care învinge toate piedicile.
Câteva pasaje drăguţe: “Dacă aş fi soţia unui om chipeş, iar eu aş fi cam strâmbă, aş avea mulţi oameni în jurul meu care să-mi dea sfaturi. Aş avea şi o mătusă liniştită care mi-ar spune ce trebuie să fac pentru a nu-mi pierde bărbatul. Mi-ar spune să nu vorbesc niciodata de rău o femeie frumoasă, soţul, bănuind rivalitatea, s-ar gândi mai mult la ea…”, “Dacă aş fi soţia unui pitic, m-aş trezi în fiecare dimineaţă veselă şi cu chef de viaţă” ori “Dacă aş fi soţia unui măcelar, aş invidia pulpele din congelator, iar în serile în care trupul soţului meu măcelar, cu miros de sânge, carne şi măduvă, s-ar rezema de trupul meu delicat, m-aş întreba, fără să vreau, dacă în momentul ăla visează la vreo vacă, şi aş visa şi eu, obosită de treburile casnice, că-l omor cu un cuţit”… Minunat!!
Cred că nu e doar o carte de plajă, e o critică a societăţii, ţesută prin mecanismul unui umor sec şi original.
