Întrebat fiind ce simte când scrie, Noica a răspuns, fără alte completări “Bucuria scrisului e mai tare ca heroina însăşi”. N-am încercat şi n-o să încerc niciodată heroina, dar tot mi se pare că exagerează. Scrisul îţi dă într-adevăr o senzaţie tare faină, dar nu te omoară…
Recunosc că mi-a plăcut întotdeauna să-mi aştern gândurile, părerile, ideile şi emoţiile pe hârtie, fără să le cosmetizez; o foaie albă mă concretizează, mă face să mă exprim cum, de multe ori, n-o pot face vorbind liber. Şi conştientizezi totul altfel când gândurile devin litere.
Şi pentru că tot îmi place să scriu, şi pentru că tot scriu zilnic câte ceva, iar prietenii insistă că sunt lucruri interesante, am cochetat cu ideea de a le împărtăşi; şi iată! Îmi spunea cineva că blogul e promisiunea de a posta zilnic; n-o s-o fac pentru că ideile bune nu vin la fel de regulat precum poştaşul, dar îmi iau angajamentul să fiu sinceră, onestă, deschisă şi receptivă la opiniile voastre.
Pentru că aici chiar o pot face, nu trebuie să fac vreun compromis ca atunci când scrii la o revistă şi trebuie să-i dai cititorului ceea ce vrea, pentru că altfel nu te mai cumpără. Aşa că o să-mi spun părerea despre cărţi, sport, filme, călătorii, despre piese de teatru si vernisaje, despre yoga şi port de bras, despre grija faţă de natură, despre mâncare și plăceri vinovate, despre gusturile, toanele și capriciile personale, despre simpatii şi antipatii, despre prieteni, oameni pe care-i admir şi pe care-i dispreţuiesc, despre viaţa care mă înconjoară cu bune şi rele. O să încerc să fiu corectă, să am păreri echilibrate, sincere, bine susţinute şi mai ales, să nu jignesc pe nimeni, la urma urmei, am dreptul la opinie, nu şi la sentinţe…
