Mă întreb de ce nu ne place, nouă, românilor, natura…doar de mici am fost învăţaţi că românul e frate cu pădurea, ar trebui prin urmare să convieţuim, dacă nu fericiţi împreună, măcar în bună vecinătate. Şi dacă totuşi n-am învăţat asta copii fiind, ar trebui să ne auto-educăm adulţi fiind, pentru că verdele nu e doar o culoare, ar trebui să fie un mod de viaţă. Mi se pare o ironie incredibilă că tot ce a ieşit bun din mâinile naturii, a degenerat în mâinile omului, pfff…
E fain să ajuţi, ai un sentiment plăcut, eşti fericit, într-un mod bizar, pentru ca e o fericire atipică, ca să nu spun tâmpă… De fapt, la baza ei, şi fericirea e izvorâtă din puţin egoism, eşti fericit când te simţi bine în pielea ta, când ajuţi pe cineva, când îi faci să zâmbească pe cei din jurul tău, când îţi atingi un scop, când primeşti recunoştinţă sau satisfacţii materiale…da’ ajutorul pe care-l dai naturii e altfel, e un ajutor total dezinteresat, nu aştepţi niciodată nimic înapoi, e o satisfacţie specială, eu îi spun “fericire verde”…e musai s-o experimentaţi. Voluntariatul nu e doar un trend, un “must have” al timpului în care trăim, e cel mai simplu mod de a-ţi forma propria ambiţie şi propria motivaţie pentru ca viitorul să arate aşa cum vrei tu să arate, nu cum vor alţii.
I-am spus de curând unei prietene că merg să adun gunoaie, împreuna cu fundaţia Mai Mult Verde, dintr-un loc unde oamenii fac grătare, i-am propus să mă însoţească promiţându-i că o să se bronzeze şi o să aibă un sentiment drăguţ după ce terminăm. Mi-a răspuns că nu înţelege de ce ar renunţa la un episod White Collar pentru nişte deşeuri, că doar nu cred eu că două mâini în plus ar schimba lumea… Mda, eu chiar asta cred, fără cosmetizări și fără să încerc să cerșesc simpatia celui care mă citește. Contribuţia fiecărui individ la protejarea mediului capătă greutate când e însumată la nivel global. Nu? Şi chiar dacă nu resimţim această greutate, tot e plăcut să fim uniţi pentru un scop nobil, să avem aceeaşi năzuinţă şi acelaşi ţel, să fim o echipă…chiar dacă sună a clişeu plicticos, împreună suntem puternici!
