Copiii şi baloanele de săpun: dragoste la prima vedere. Nici eu n-am făcut exceţie, eram fascinată de fasciculele de lumină care transformă învelişul de apă şi săpun într-un joc nebun de culori. Problema e că încă sunt! E un proces incredibil de interesant de sinestezie, modul în care balonul pluteşte nestingherit prin aer, parcă are viaţă şi vise şi apoi se sparge în mâinile tale, lăsându-ţi apa aceea frumos mirositoare pe palme şi apoi trezindu-te la realitate. Mă trimite mereu înapoi la cea mai frumoasă, mai pură şi mai fără griji perioadă din viaţa mea…
Ieri dimineaţă, la Kanal D, chiar înainte de jurnal, m-am întâlnit cu un haios Clăbucel, care tocmai asta făcea, baloane de săpun, mă rog, de detergent. În prima fază era să fac infarct, pentru că nu ştiam că e viu, stătea prea cuminte într-un colţ…după ce m-am dezmeticit, a început distracţia! M-am simţit ca în copilărie, am văzut baloanele cum intră unul într-altul, cum se sparg în mâinile mele, mi-am pus o dorinţă înainte să fiu înghiţită cu totul de un balon gigant şi acum aştept să se îndeplinească, ştiu eu de mult că sunt magice…
