Unii oameni pur şi simplu emană entuziasm şi energie pozitivă, fără să facă ceva special, fără să se straduiască să iasă în evidenţă şi fără să-şi premediteze mişcările. Sunt veseli,…
raluca lazarut
-
-
La 30 de ani am curaj. Am mai mult curaj ca niciodată, am curaj să visez nebunii, să le demontez, apoi să le clădesc din nou, am curaj să renunţ…
-
Ştiţi senzaţia aia care vine când te aştepţi mai puţin, care nu-ţi dă preaviz şi pentru care nu te avertizează nimeni înainte, că cică eşti adult, te descurci tu…? Acel…
-
Din ciclul “Ţara arde şi baba se piaptănă” – căutam zilele trecute în raftul unei librării o carte pentru plajă – nu puteam alege Orhan Pamuk sau Miguel de Unamuno,…
-
Mi-a plăcut ceva… pe unul din pereţii hotelului Al Habtoor am descoperit un lucru cu care m-am identificat şi la care am rezonat pe loc, “Prietenia e lucrul cel mai…
-
O tânără de 19 ani a fost diagnosticată cu fibrom uterin si propusă pentru extirparea totală a uterului. Avea un iubit, de care era foarte îndrăgostită şi îşi începuse viaţa…
-
Ieri a fost THE DAY! Am păşit într-un nou decor profesional, am făcut pasul din tot sufletul, cu zâmbetul pe buze şi cu sentimentul că o să fie începutul unei…
-
Maria Filipescu şi-a lansat noua colectie de bijuterii. Ştiţi lucrurile alea la care te uiţi şi-ţi trasmit într-un mod bizar că sunt făcute parcă dintr-o vrajă, că au suflet? Ee,…
-
Nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu folosesc băuturi energizante, nu pierd nopţile (pfff, sună ca un anunţ matrimonial), dar iubesc cafeaua, sunt ceea ce se cheamă în popor…
-
Mă obsedează reclama cu “Dacă părul tău ar fi o persoană…”! Maaare porcărie! Şi totuşi, dacă părul meu ar vorbi, ar urla isteric de fericire că îl răsfăţ cu Senscience, e…